Oraș înstrăinat
Faptul că copacul se mișcă atunci când bate vântul este o esență naturală și firească a ordinii. Dar care este esența firească a omului modern? Pe de o parte este înclinat de sistem, pe de o parte de societatea înrăutățită în haos degradabil. Atunci încotro să o apuce? Cum să nu devină nebun în asemenea situație.
Dacă rămâne neutru, adică se opune înclinării, va asista la o anihilare sistemică. Sistemul de guvernare și cel social vor încerca să-i inducă în ce parte să se încline, iar dacă nu se va supune nici în acest caz, va fi înlăturat din societate, prin faptul că vor crea din omul modern o umbră, pe care nu o va vedea nimeni și pe care mulți o vor ignora. Trebuie să se prefacă, să creeze iluzia că se înclină, altfel nu va putea rezista.
Orașul care i s-a părut întotdeauna un spațiu extins, deodată începe a se îngusta. Nu mai există înrudire, ci înstrăinare. Un loc ce nu demult îl accepta și îi era familiar, ajunge să-l excludă și să-l înăbușe prin îngustarea unui hotar ce îl delimitează. Un oraș omoară pe cei avizați de o problemă, pe cei care încearcă să schimbe falsificarea cu adevărul. Străzile îi sunt străine și fiecare îl calcă cu privirea. Îl furnică pe dinăuntru sentimente de abjecție față de blocurile mici care se cred mari. Din orașul pe care îl cunoștea, a ajuns să se cunoască doar pe sine; Om modern! (Cristian Reznic, CRP III)
