Examenul care mi-a dat coșmaruri

Mă gândesc destul de des la cât de repede a trecut timpul de când am început facultatea, fiecare zi este tot mai aproape de absolvire și de susținerea licenței. Sunt deja în anul 2, semestrul al II-lea și practic, în curând voi putea spune că am “învins” mai bine de jumătate dintre sesiuni. M-aș putea numi o persoană norocoasă pentru că nu am experimentat necazul unei restanțe, dar în același timp nu mă mir că nu mi s-a întâmplat…am muncit mereu pentru rezultatele mele și mi-am dat silința ca totul să fie cât se poate de impecabil, să fiu eu însumi mândră și să-mi demonstrez că pot, indiferent de dificultatea pe care o prezenta orice curs sau examen.

Chiar dacă, în cadrul specializării pe care o urmez, sunt profesori open-minded și foarte prietenoși, nu pot să spun că nu au fost materii la care m-am străduit ceva mai mult să le înțeleg, doar pentru că mi se păreau mai greu de parcurs, în cele din urmă ajungeam în pragul înțelegerii lucrurilor pe care le găseam încurcate.  A existat totuși un examen care mi-a dat bătăi de cap în primul an de facultate.

Împreună cu colegele mele hotărâsem să-l planificăm ca fiind ultimul examen, pentru că era mai multă materie de parcurs și astfel ne-am păcălit că vom fi mai pregătite în final pentru acesta. Dacă aș putea să mă întorc în timp mi-aș spune: “Să nu care cumva să spui da!”. Personal, trucul acesta de a lăsa cel mai greu examen la sfârșit, pentru a putea învăța pentru el, este o mare minciună. Examenele dificile trebuie să fie susținute cel mult, în prima săptămână de sesiune, mai apoi mintea este deja destul de obosită și nu mai poate reține informațiile la capacitatea sa maximă.

Trecând peste lecția de “Așa da. – Așa nu.“ , bineînțeles că m-am strofocat din răsputeri până în ziua examenului ca să revizuiesc toată materia șiiiiii, bineînțeles că nu am reușit, pentru că a intervenit clasicul “Am timp!”.

Pe scurt, m-am apucat de învățat serios în ultimele trei zile dinainte de examen. De ce îl numesc examenul care mi-a dat coșmaruri? Pentru că mi-a fost mai simplu să amân decât să-mi fac curaj să înfrunt materia greoaie și totuși să citesc ceva din cursuri cu mai mult timp înainte.

Totodată, există un întreg ritual pentru examenele la care te duci mai puțin pregătit, în comparație cu cele la care mergi sigur că-l vei da gata.

Dimineața a început cu “ora de meditație”: “Doamne dacă mă ajuți și astăzi să trec peste, promit că nu mai fac”, în continuare invocăm sfânta cafeluță, înghesuim în geantă toate lucrurile de care știm că ne-au purtat noroc în decursul vieții și…ieșim pe ușă.

Am ajuns la facultate, m-am așezat în bancă, mi-am pregătit foaia și pixul și am mai aruncat o privire asupra materiei. Ceea ce nu-mi vine să cred nici acum este că…examenul s-a sfârșit cu bine.

Cred că ceea ce ne doboară pe noi, studenții, în impasul unui examen dificil nu este neapărat cantitatea de informație, ci propriul psihic. De cele mai multe ori asta ne pune piedică. Începi atât de tare să crezi că vei pica examenul că, până la urmă, te sabotezi singur și ajungi exact acolo unde ți-a fost cel mai tare frică.

Ce apreciez la mine mult este că sunt o persoană descurcăreață, tot timpul când am trecut printr-un examen dificil am contat pe mine că, indiferent de subiect voi reuși să am o notă bună și voi reuși să învăț ceva din orice experiență.

Am învățat să iau partea interesantă și frumoasă din orice curs, care poate părea o greutate masivă pe umerii mei și experiența stresului incomparabil, dar necesar, pentru a ieși cu bine din orice examen de “coșmar”.  (Lavinia Scutăreanu, CRP II)

Foto generice – pixabay

      Lavinia Scutăreanu