„În momentele în care simt că sunt lipsită de suficientă motivație, scriu unui profesor de la USV”
Viața de student este o abundență de evenimente plăcute și calde, care nu se șterg din memorie, nu se pierd printre multele amintiri din viață. Universitatea nu este doar despre cursuri, seminarii, examene și colocvii, ci și o oportunitatea de a ne dezvălui pe deplin abilitățile, de a lega relații de prietenie atât cu colegii, cât și cu profesorii universitari, un ciclu de viață flexibil, în plus, unul foarte activ și deliberat.
Consider că cel mai bine ne-ar putea vorbi despre viața de student un absolvent, relativ proaspăt, al Universității „Ștefan cel Mare” (USV) Suceava. În acest context, vă aducem în atenție un interviu cu Ninelly Popovici, o tânără din Republica Moldova, absolventă a Facultății de Litere și Științe ale Comunicării (promoția 2017-2020), la programul de studii Comunicare și Relații Publice, din cadrul USV.
- „Deși am fost admisă la Cluj, unde aveam mulți prieteni, am ales totuși Suceava”
– Pentru început, aș vrea să te întreb de ce ai ales anume Comunicare și Relații Publice?
– În primul rând, eu știam sigur că vreau să fac o facultate, nu doar de dragul unei diplome, nu pentru hârtia unde scrie că dețin studii superioare, voiam să fac o facultate care s-ar plia pe plăcerile mele, pe pasiunile mele. Unde exact, în ce oraș, nu știam, nici nu cred că avea o importanță pentru mine, știam doar că vreau la CRP. Abilitățile, aspirațiile mele în acel moment înclinau balanța încrederii spre specializarea dată. În momentul în care am depus dosarul, am fost admisă în mai multe orașe, dar ceva inexplicabil pentru mine până în ziua de azi m-a făcut să aleg Suceava. Deși am fost admisă la Cluj, unde aveam mulți prieteni, mai bine zis toate drumurile duceau spre Cluj, am ales totuși Suceava. Nu regret nici pentru o secundă că am ales-o, ba mai mult, am o soră care are 18 ani, e viitoare absolventă de liceu și o sfătuiesc tot la Suceava să meargă, chiar dacă eu sunt acum la București. Suceava pentru mine a devenit orașul în care am reușit să mă simt ca acasă, îmbinând de minune viața academică cu cea personală. Nu mi-a părut rău nici măcar atunci când am început studiile. Realitatea s-a dovedit a fi mai bună decât îmi imaginam, veneam la fiecare curs și seminar cu o plăcere maximă și o bucurie deplină de a fi acolo. Acum îmi amintesc cu nostalgie de noaptea în care mi-am trezit părinții ca să alegem universitatea la care voi învăța. Atunci, mama a zis să aleg după cum simt, căci ei mă vor susține indiferent de alegere pe care aș face-o, iar pentru asta le sunt infinit recunoscătoare. Încerc să-mi dau seama cu ce m-a cucerit Suceava, pentru că, practic nu știam cum arată, nu am fost acolo niciodată. Cu toate că vizitasem Clujul, dar intuitiv am zis că Suceava va fi alegerea cea mai bună pentru mine și așa a fost într-un final.
– Care sunt cele mai memorabile amintiri din viața ta de student? Ce a însemnat această perioadă pentru tine?
– Pentru mine a însemnat o perioadă în care eu am reușit să descopăr ce îmi place. Da, eu aveam o idee vagă despre ce pot face și ce talente am, dar în acești trei ani s-a conturat acea idee și a prins viață. Deci, acești trei ani nu mi-au inhibat personalitatea și nu m-au ținut captivă în carapace ci, dimpotrivă, am înflorit, și totul datorită profesorilor, datorită materiei pe care am învățat-o, datorită interacțiunilor pe care le-am avut cu colegii, prietenii, cunoscuții din alte facultăți, datorită concursurilor, activităților din afara universității la care am participat. Toată această experiență m-a ajutat să-mi găsesc cu adevărat locul, pasiunile, să mă autocunosc, căci până la 18 ani nu îți dai bine seama cine ești, ce reprezinți, ce îți place de fapt să faci. Am o amintire foarte bună în sensul acesta cu domnul profesor Ion Corjan. În anul I de facultate, dumnealui a fost profesorul care încă de la primele cursuri a apărut cu un zâmbet senin pe chip și era de o lejeritate maximă în sensul bun al cuvântului, care nu inspira frică deloc, dimpotrivă, parcă ar fi venit un părinte în clasă. S-a așezat și, după a venit cu inițiativa de a ne cunoaște, dar să nu-i zicem de unde suntem, din ce liceu, câți ani avem, pentru că aceste detalii se vor afla pe parcurs, atunci îl interesa doar ce ne place să facem, ce pasiuni avem, ce talente deținem. În acel moment, eu m-am blocat, nu am fost obișnuită ca un profesor să întrebe despre tine detalii mai mult decât ce vârstă ai, de unde ești și cum te numești, adică detalii de mai puțină profunzime. Sincer, eu nu știam ce să-i răspund mai exact, pentru că întrebarea lui m-a debusolat. O astfel de abordare a unui profesor pur și simplu m-a frapat. De asemenea, un moment frumos, de care îmi reamintesc cu multă nostalgie, s-a întâmplat la final de facultate. Din păcate, eu am fost generația care a prins ultimul an în perioada de pandemie, nu am mai fost fizic la facultate, practic nu ne-am întâlnit din semestrul 2, anul III. Am învățat de acasă, după care am prezentat licența, iar notele ne-au fost trimise pe mail. Mare mi-a fost mirarea când m-a sunat domnul profesor Bârleanu care regreta că din cauza situației epidemiologice nu vom avea un curs festiv, însă și-ar fi dorit să facă cunoștință cu părinții mei, măcar online. A doua zi am făcut o conferință video împreună cu părinții mei și domnul profesor Bârleanu, ca un fel de mini curs festiv, acest lucru a fost un lucru de o importanță majoră atât pentru mine, cât și pentru familia mea, fapt pentru care îi recunoscătoare. Îmi doream foarte mult acest curs festiv și ca părinții mei să fie prezenți Suceava, după trei ani de studii, cumva să-mi cunoască și ei profesorii, colegii, să simtă atmosfera în care m-am aflat trei ani de zile. Ideea domnului profesor Bârleanu mi-a părut una genială, întrucât printr-un apel de câteva minute a reușit să mă emoționeze atât pe mine, cât și pe părinții mei, extraordinar de mult. Deci, am rămas cu încă o amintire frumoasă, pe lângă celelalte mii de amintiri din anii de la facultate. Acești trei ani de universitate au fost perioada mea maximă de libertate, perioada în care mi-am permis să fiu cât de creativă și ingenioasă vreau, să aleg singură subiectele despre acre să vorbesc, cum să vorbesc, să explorez tot felul de idei- trei ani trăiți perfect.
- „Tot ce s-a întâmplat în toți cei trei ani a fost fabulos”
– Cum a fost relația student-profesor pentru tine? Mai ții legătura cu foștii tăi profesori?
– M-a uimit foarte mult felul în care profesorii de la Suceava abordează studentul. Pe de o parte îl tratează ca pe un om matur, capabil să ia o decizie, dar pe de altă parte încă te mai dădăcesc în anul întâi ca tu să te adaptezi, să te deschizi în fața lor. Încearcă să afle cât mai multe despre tine ca om, ca individualitate, nu neapărat ca student, nu îi interesează ce note ai, ci cum te prezinți, cât de activ ești, cum ai înțeles materia, de ce ai înțeles atât de bine sau de ce ai înțeles atât de prost, unde putem lucra ca să fie mai bine. Întotdeauna încercau să mă susțină, chiar dacă erau oameni pe care eu nu-i cunoșteam, dar întotdeauna simțeam umărul lor, la fiecare pas. În orice moment, bun sau rău, intuiam că e acolo un profesor, doi, trei, care întotdeauna vor ajuta, te vor îndruma, te vor învăța. Țin legătura mai des cu foștii mei profesori, decât cu foștii mei colegi. Mă sensibilizează subiectul, când vorbesc despre profesorii mei, oameni extraordinari, toți, absolut toți. Eu aveam un mic truc în anul întâi, o mică agendă în care îmi notam pe fiecare pagină numele profesorului, denumirea cursului, ce am înțeles eu de la acel curs, la ce atrag profesorii atenția, ca de exemplu: domnul profesor Marian Arnat va atrage atenția la exemplele pe care le folosim în proiectele noastre mai mult decât la teorie, și îmi scriam tot felul de exemple care mă vor ajuta, domnul profesor Vasile Ilincan. dimpotrivă, a fost axat foarte mult pe teoria folosită, adică trebuia să înțelegi că aceeași abordare nu e valabilă oricărui profesor. Și îmi notam așa despre fiecare profesor în parte, după care veneam la cămin mai citeam un pic din agenda aia, să-mi dau seama cine, ce fel de om e, ca după să înțeleg cum să creez dialogul cu fiecare profesor în parte, încât să rămânem cu o experiență frumoasă de interacțiune. Astfel, am reușit să respect un protocol cu fiecare profesor și să găsesc limbă comună cu aproape fiecare. La fel, mai era o chestie învățată de la domnul profesor Bârleanu, auto îndeplinirea profeției. Atunci când am auzit de acest concept, am încercat să-l respect. Când făceam cunoștință cu un profesor nou, toți colegii mei, de obicei, își făceau o concluzie după primul curs: ,, cu acesta va fi greu..” , ,,acesta e prea pretențios…” , eu, dimpotrivă, încercam să îmi setez gândirea, că acesta va fi cel mai bun profesor din viața mea și voi avea o legătură extraordinară, așa și s-a întâmplat. Chiar dacă am fost de la început speriată de aura autoritară a domnului profesor Ovidiu Ghiuță, în timp mi-am dat seama că e un profesor extraordinar și nu ar vrea decât să ne însușim materia lui foarte bine. Sunt oameni pasionați de meseria pe care o fac, oameni dedicați, iar când omul e pasionat de ceea ce face, această pasiune neapărat ți se va transmite. Așa descriu eu magia relației profesor-student de la USV, ea nu poate fie una bună, dacă nu există acea scânteie din ambele părți. Așa profesori ca la Suceava nu am mai întâlnit și nu știu dacă voi mai întâlni, dar tot ce s-a întâmplat în toți cei trei ani a fost fabulos. De la fiecare în parte am simțit o magie specială, si mi-ar plăcea sa ne revedem cu toții.
Ninelly Popovici
– Ai avut și experiență cu voluntariatul, ai fost șef al departamentului educațional, în cadrul organizației studențești „Grupul de Inițiativă al Românilor din Basarabia” (GIRB). Descrie aceasta experiență.
– Am ales să fac voluntariat în anul doi de facultate. În anul întâi m-am implicat puțin în ASUS, după care am renunțat și m-am axat mai mult pe facultate și studiu în sine, înțelegeam că am foarte multe lacune pe care trebuie să le minimalizez într-un timp scurt. Cu timpul, datorită faptului că eram foarte mulți basarabeni în campus, am creat relații de prietenie foarte frumoase cu mulți dintre ei, majoritatea fiind implicați în GIRB, de la care și am aflat despre organizația dată. GIRB ajută studenții basarabeni să se adapteze mai bine la un mediu nou pentru ei, la un oraș nou, la o țară nouă. Ofeream tot felul de sugestii, ce ar putea să facă, unde ar putea să se implice, despre câte burse pot avea, practic eram ca niște ghizi în viața academică din cadrul USV. Mă implicam în evenimente de promovare a universității, în social media, în campania de recrutare a absolvenților de liceu din Moldova. Majoritatea nu cunoșteau nimic despre Suceava, ce înseamnă USV, și am fost recunoscătoarea ca pot să le prezint USV-ul și m- am bucurat mult să-i revăd la începutul anului de studiu pe foarte mulți dintre cei cu care am vorbit la târg. Pentru mine asta a fost cea mai mare recompensă, în special când auzeam că ei sunt mulțumiți și nu regretă alegerea făcută în favoarea USV. Noi, ca voluntari, nu primeam nimic din punct de vedere financiar, dar emoțiile pe care le primești, schimbul de energie de la student la student, e ceva de nedescris. Cred că foarte mult m-a avantajat și faptul că eu puteam să combin viața de facultate cu viața mea personală și atunci mie îmi plăcea să mă implic în cât mai multe proiecte, activități studențești. E foarte important pentru un student să nu uite de viața personală, căci dacă te axezi doar pe cursuri, seminare, poți pierde o parte foarte importantă din viața de student.
– Ce te-a făcut să iei decizia de a urma programul de masterat la București și nu în continuare la Suceava?
– Eu mi-am dorit foarte mult să rămân la Suceava, adică și acum toate drumurile mele duc spre Suceava, de câte ori am ocazia revin cu mare drag. Totuși, înțelegeam că vreau să-mi lansez o nouă provocare. Astfel, chiar dacă înțelegeam că, la Suceava, am foarte mulți prieteni, cunoscuți, știam universitatea în lung și în lat, voiam o schimbare. Prin urmare, am ales să plec la București, cu scopul de a-mi schimba anturajul, de a căpăta noi experiențe. Am avut parte de trei ani minunați care m-au ajutat să mă lansez în mare provocare a vieții, viața de București.
– Observi vreo diferență dintre raportul profesor-student în București comparativ cu Suceava?
– Se observă mult, pentru că la București fluxul de studenți este foarte mare și atunci fizic nici un profesor nu ar putea să pună accent pe fiecare student în parte, așa cum o fac la Suceava. Totodată, sunt studii de masterat, unde deja suntem lăsați pe cont propriu, nu mai stă nimeni acolo să te dădăcească. Cred că un factor important l-a jucat modul în care eu am făcut masterul, a fost în pandemie și a fost doar online, de aceea foarte multe din interacțiunea profesor-student s-a pierdut. Nu e vina profesorilor, chiar nu, nivelul de pregătire e același, modul de predare e la fel de bun ca și la cei din Suceava, doar e vina fluxului mare de oameni.
– Au trecut deja aproape trei ani de când ai absolvit universitatea. Cum a evoluat cariera ta profesională de atunci?
– Am fost asistent manager aproape doi ani, iar acum sunt manager în resurse umane. Aș fi vrut să-mi leg un serviciu înclinat spre partea de publicitate, dar încă nu am avut ocazia. Cred că ține mult și de noroc, dar întotdeauna aveam două joburi în paralel și încercam să fac cât mai mult, pentru că e un oraș nou, e capitală. Problema financiară nu a exclus-o nimeni, trebuie să te întreții și atunci eu încercam să fiu prezentă în mai multe domenii, pentru a obține mai multă experiență. Dar, mereu, activitățile mele au fost în strânsă legătură cu domeniul de resurse umane, nu am avut nici un job în format online, toate au fost pe vânzări, publicitate, management în HR. Actualmente profesez și în domeniul de contabilitate primară, ceea ce e foarte nou pentru mine, însă eu încerc să depun eforturi, pentru a avea și mai bune rezultate și în acest domeniu, e bine să înveți, să te reprofilezi la un moment dat, nu exclud că s-ar putea să ajung vreodată să fiu și mai strâns legată de publicitate, de jurnalism, dar asta deja viitorul va arăta.
Ninelly Popovici
– Care sunt acei oameni care te inspiră sau poate chiar un profesor ce te-a motivat?
– Pentru mine, până în ziua de azi, dacă mă gândesc că nu am puteri, nu am chef să merg la muncă sau sunt eu mai tristă, întotdeauna îmi apare imaginea profesorilor de la Suceava. Cu câtă putere și energie ei veneau la cursuri și mereu îi vedeam lucrând până seara târziu la facultate. Fierbeau ei acolo, în tot ce înseamnă asta viața de student și activitatea lor profesională și eu îmi dau seama că eu nu am dreptul să cedez acum și nu am dreptul să merg fără chef la muncă, pentru că oamenii aceștia pur și simplu m-au inspirat atunci, mi-au aprins scânteia asta în mine. Recunosc faptul că în momentele în care simt că sunt lipsită de suficientă motivație, scriu unui profesor de la USV. Îmi e de ajuns să schimbăm câteva replici, ce face, cum mai e și să-i mulțumesc încă o dată pentru acei trei ani de facultate, și pentru mine asta deja e o doza atât de mare de energie, cât pentru încă câteva luni înainte.
- „Am scris licența în aproximativ zece zile”
– Ce sfaturi i-ai oferi unui student la Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării?
– Muncește mult, dar nu uita să te distrezi pe parcurs. Adresează mereu orice întrebare ai avea, cât de stupidă nu ți-ar părea. De-a lungul facultății vei învăța foarte multe materii, și de multe ori te vei întreba de ce trebuie să faci un anumit curs sau altul, pentru că în mintea ta el niciodată nu te va ajuta. S-ar putea să ai dreptate, însă aceasta este doar pe moment, pentru că mai apoi îți vei da seama că tot ce ai învățat în cei trei ani, nu au fost altceva decât niște materii care ți-au permis să experimentezi cât mai multe lucruri, și ideea facultății în sine constă în asta, să experimentezi cât mai mult pentru a vedea ce îți place, la ce ești bun și ce direcții ai putea urma după absolvire. Îndrăznește să studiezi cât mai mult, să nu-ți fie frică de schimbul constant de materie de la semestru la semestru, pentru că toate astea în viitor își vor arăta roadele. Organizează-ți corect timpul, pentru a putea combina tot ce îți aduce plăcere, căci timpul este cel mai mare inamic al unui student.
– Având în vedere că ai fost o studentă de nota 10, consider că ești cea mai în măsură să ne oferi câteva sfaturi despre procesul de scriere a licenței ? Cum a decurs această etapă pentru tine? Ce dificultăți ai întâmpinat?
– Teza mea de licență a început să prindă contur încă la finele primului an de studii, știam deja de atunci ce aș vrea să abordez la licență. Atunci când nu ai o idee exactă despre ce ai vrea să scrii, trebuie să încerci să găsești o nevoie sau o problemă pe care ai vrea să o rezolvi, să o cercetezi mai adânc. La fel, trebuie să știi și să poți intra în esența problemei, ca mai apoi să-ți fie mai ușor să înțelegi și să tragi concluziile respective. Personal, am scris licența în aproximativ zece zile, și cred că un lucru care m-a avantajat foarte mult este că ea a fost aplicată pe viața mea personală. Ideile pe care le ai pentru teza de licență trebuie neapărat să coincidă și cu viziunile profesorului tău coordonator, dar asta nu înseamnă că el îți va scrie licența, nu, el doar te va ghida în demersul tău de a scrie, îți va sugera anumite idei, să te ajute la partea de redactare. Practic alegerea profesorului coordonator e cea mai importantă, fiindcă el devine pentru tine un prieten cărui tu îi povestești ce ai în cap, despre ce vrei să scrii, și cum.
(A consemnat, Maria Marșaliuc, CRP III)
Maria Marșaliuc
