Presiunea de a avea succes înainte de 25 de ani

O întrebare pe care fiecare student și-a pus-o măcar odată este “Ce fac cu viața mea?”. Răspunsul fiind căutat ani la rând.

Presiunea de a avea succes și totul pus la punct până la 25 de ani nu mai este doar o stare vagă de neliniște, ci o formă socială destul de agresivă și cu efecte puternice. Suntem bombardați zilnic de mesaje cu ce ar trebui și ce nu ar trebui să faci la vârsta pe care o ai, o groază de povești cu tineri chiar mai mici în vârsta care au reușit. Și normal că ajungi să te întrebi, eu ce fac greșit?\

Vedem povești cu afaceri lansate de pe patul de cămin, cariere construite înainte de licență sau de cei care nici măcar nu au ajuns la facultate, bani câștigați atât de repede, vieți aparent perfecte. Rețelele sociale au transformat toate aceste excepții în reguli, iar comparația a ajuns să ne fie un reflex. Dacă la 20 și ceva de ani nu ești cineva ajungi să crezi că ai ratat startul, că deja te-ai pierdut undeva pe drum.

Pentru un student, lucrul ăsta se suprapune cu o perioadă deja instabilă. Facultatea nu mai e doar un spațiu de formare, ci parcă un cronometru. Fiecare an pare o șansă pe care nu ne permitem să o irosim și fiecare pauză se transformă în vinovăție. Nu-mi permit să stau, n-am timp. Nu mai ai voie să te descoperi, să o iei de la capăt, să greșești sau să te oprești. Întrebarea Ce fac după? Apare mult prea devreme și prea des și transformă prezentul într-o simplă etapă de tranzit, nu într-o experiență trăită. Și spoiler, dacă nu avem prezentul, nu avem nimic.

În lumea noastră grăbită, timpul a devenit o cifră rigidă, bătută în ceasuri și în calorii de succes. Suntem tineri într-o epocă în care, parcă, vârsta de 25 de ani este văzută ca un soi de hotar magic: până atunci îți construiești visul, îți crești brand-ul, îți dovedești locul în lume. În jurul nostru se țes povești despre tineri antreprenori, artiști deja celebri, genii care „au reușit devreme”. Aceste povești nu sunt doar inspiratoare sunt impuse ca etalon, ca standard nescris al unei generații.

Presiunea vine și din modul în care privim creșterea și maturizarea. Pentru mulți oameni de știință, vârsta de 25 de ani nu încheie brusc căutarea de sine. Un articol de popularizare arăta că adolescența, în sens neurobiologic și social, se întinde până spre 25 de ani iar această fază nu e o „problemă”, ci o parte naturală a dezvoltării umane. (Articol pe tema dezvoltării prelungite a adolescenței până la 25 de ani — discutând dezvoltarea creierului și evoluția maturității – Qbebe)

Totuși trăim cu iluzia că trebuie să ne mulăm după standarde. Să respectăm continuu aceeași parametrii deja impuși, că trebuie să facem așa cum trebuie făcut. Dar cum trebuie făcut? Ce trebuie să faci concret ca să ai sentimentul că da, așa trebuie. Habar nu am. Sincer sunt în aceeași oală cu toată lumea. Nu am nici cea mai mică idee ce fac. Sau ce ar trebui să fac. Dar să știți că e complet normal. Și nu e nimic greșit în asta.

Și totuși, presiunea există. Ea ne stăpânește gândurile, ne face să comparăm povești curate și lustruite cu propriile noastre zile murdare, cu eșecuri, ezitări și regăsiri. Ne dorim validare înainte de 25 de ani, pentru că aceasta pare a fi unitatea de măsură a valorii noastre. Uităm că viața reală are cursuri netede și abrupte, coborâșuri și urcușuri, fiecare dintre ele formând un sine care nu este niciodată complet la 25 de ani și poate niciodată complet în întregul său. Nu suntem doar o statistică sau un număr. E frumos să tot renaști din propriile eșecuri, pentru că asta înseamnă că cel puțin încerci.

Nu există o traiectorie. Sau o regulă. Te sperie? Pe mine mă îngrozește, și totuși lucrul acesta mă face să apreciez mai mult lucrurile mici. Simple. Reale. Realul meu. Nu trăiește nimeni înafară de tine realitatea ta. Și acesta este cel mai mare avantaj al tău. Așa cum scriu eu acest articol acum, exact așa cum îmi doresc eu, așa îți poți scrie propria ta poveste, îți poți scrie viața așa cum îți dorești. Trebuie doar să crezi că poți. Și să o faci.

Așa că, deși presiunea aceasta există și poate uneori tot rupe câte o bucățică din tine, o poți combate. Fi tu. Și trăiește în felul tău. Succesul nu are o definiție generală. Definește succesul pentru tine. And live by it. (Ionela-Andreea Moscaliuc, CRP I)

sursă imagini generice: Pinterest

Ionela-Andreea Moscaliuc