Sărăcia în studenție nu e o glumă

Sărăcia în studenție nu este nicio o glumă și nici o etapă „formatoare”, ci o realitate care vine cu rușine, impedimente, frică și improvizație zilnică.
Nu este doar „haha, pateu și supă la plic”.
Situația financiară personală a unui student este tratată ca o glumă. Râdem de ea ca să nu vorbim serios. Evoluția noastră și calitatea vieții pe care o trăim este povestită și împărtășită mult prea puțin. Facem comentarii legate de acest aspect, dar de fapt nimeni nu are curajul să spună exact ce se întâmplă. Subiectul este tratat destul de superficial, și da, e adevărat, poate nu avem noi, studenții, nicio putere în schimbarea sistemului, dar putem măcar să ne facem cunoscut punctul de vedere. Ce urmează să citiți este punctul meu de vedere, și aș putea spune ca vorbesc în numele multora dintre noi. Nu mai e amuzant. E chiar trist.
Sărăcia studențească pornește ca o glumă, un meme cu “și azi tot pateu”, poze cu gândaci din cămine personificați ca și colegi de cameră cu care să împarți pateul, o concluzie generală de tipul “așa e viața de student”.
Ei bine, toată luarea asta în glumă a acestui subiect destul de sensibil nu e altceva decât un mecanism de apărare, o modalitate de a face prezenta situație mai tolerabilă, mai acceptabilă. Chiar dacă face ca realitatea să fie suportată mai ușor, o și ascunde.
Acest articol nu vine ca o plângere, nu e nici o cerere de milă, și nu e un atac, este doar o descriere a unei realități ignorate.
Această situație sensibilă de cele mai multe ori vine sub forma unor indicii mici: refuzul unei ieșiri, calculul bugetului înainte de final de lună, senzația constantă de “nu acum”. Din experiența mea personală pot spune că este un disconfort imens. Înainte de a adera la viața de student, timp de doi ani de zile după ce am absolvit liceul, am lucrat. Job-uri mediocre și nesatisfăcătoare ce-i drept, dar necesare. Aveam un venit constant, iar planul de buget era bine structurat în fiecare lună, eram într-o oarecare zonă de siguranță. Apoi am devenit student. Nu mai lucrez. Nu am cu ce bani să-mi mai înfăptuiesc un buget. Poate e amuzant, dar e tragic. Sunt atât de multe lucruri pe care nu le spunem când râdem despre sărăcie. Poate că adevărata problemă nu e lipsa banilor, ci tăcerea din jurul ei.
Costurile vieții universitare cresc constant, în timp ce bursele sunt insuficiente, iar sprijinul familiei nu este mereu posibil. Chiria, transportul, utilitățile și alimentele consumă rapid un buget deja limitat, lăsând puțin sau deloc pentru cărți, cursuri sau activități academice. Astfel, studentul ajunge să facă alegeri forțate între nevoi de bază și educație, ceea ce afectează direct performanța sa academică. Spre exemplu, grija mea în privința restanțelor și a seminarelor nu era neapărat că este nevoie să învăț mai mult, ci de unde fac rost de bani dacă mă trezesc în nevoia de a le plăti.
Pentru a face față cheltuielilor, mulți studenți sunt nevoiți să lucreze în paralel cu studiile, atât full time cât și part-time. Deși munca poate aduce un venit necesar, ea reduce timpul alocat învățării și odihnei. Când mai dorm? Nici nu mai încape în discuție timpul de relaxare sau de socializare cu prietenii sau familia. Epuizarea devine o stare normală, iar echilibrul dintre viața academică și cea personală este greu de menținut. Astfel, sărăcia transformă facultatea dintr-o oportunitate de dezvoltare într-o cursă de rezistență.
A trata sărăcia în studenție ca pe o glumă înseamnă a ignora dificultățile reale ale unei generații aflate la început de drum. Educația ar trebui să fie un drept, nu un lux accesibil doar celor cu resurse financiare. Recunoașterea acestei probleme este primul pas spre soluții reale, care să permită studenților să se concentreze pe formarea lor, nu pe supraviețuire. Hai să glumim ca să ne simțim mai bine, dar să nu tratăm situația ca pe o glumă.
Suntem toți în asta, nu ești singur. Dar vin vremuri mai bune. Sau cel puțin, ajută să ne gândim la asta pentru a ne simți puțin mai bine. (Ionela-Andreea Moscaliuc, CRP I)

Imaginea generică a fost generată cu AI