Porțile de fier ale paradisului
Există durerea eternă
cea care nu te ucide
dar te învață să respiri
cu jumătate de plămân
să zâmbești cu jumătate de gură
să iubești cu jumătate de inimă
Trecerea prin porțile de fier ale paradisului
o minciună frumoasă
ambalată în hârtie de cadou
sunt doar bare ruginite între tine și altcineva
între tine și posibilitatea de a mai simți ceva
fără să numeri mai întâi cicatricele
Există frica eternă de a scrie un mesaj
să faci cunoștință cu cineva nou
ce trădare a memoriei
după ce în trecut iubirea ta
s-a vândut la prețul unei
promisiuni de vineri seara
uitată sâmbătă dimineață
Îți faci curaj să scrii un mesaj
trei cuvinte
șters
din nou
cinci cuvinte
șters
din nou
întreaga noapte construind și demolând
propoziții ca niște arcuri de triumf
făcute din chibrituri
Și apeși butonul trimite
pentru că în cele din urmă înțelegi
că nu-ți vinzi sufletul când iubești
îl vinzi când nu mai încerci deloc să iubești
când numești porțile de fier acasă
Adevărata trădare nu e să fii vândut
e să refuzi să mai fii cumpărat
să te retragi de pe piață
și să te uiți la ceilalți care trăiesc
din spatele geamului
în siguranță
mort
nevătămat
(Cristian Reznic, masterand USV)

