Viața de student la 40 de ani
La 40 de ani, majoritatea oamenilor se dedică unui job, unei familii sau pur și simplu carierei, unui ritm de viață stabil, fără prea multe provocări. Eu, ce să zic, nu am viața chiar așa așezată, începând de la ora 6:50, când ies din casă, până la 20:00, când ajung acasă, și nu oricum, ci parcurgând zilnic o distanță de 43 km, până la facultate, apoi încă 35 până la serviciu, mai pe scurt o viață pe repede înainte, cu provocări la tot pasul, dar și cu satisfacții și împliniri sufletești.
Naveta pe timp de iarnă… un chin
Viața mea era liniștită pană am luat decizia de a deveni studentă la Facultatea de Comunicare și Relații Publice la care trebuie să merg zilnic. Diminețile mele încep la 5:30 cu o cafea bună și cu pregătirea mesei pentru familia mea, fiind toată ziua plecată de acasă pregătesc prânzul pentru soțul meu și cei doi copii, apoi mă pregătesc și la 6:50 trebuie neapărat să ies pe ușă, pentru a nu întârzia la facultate, nu știi niciodată cât de aglomerat este drumul sau cât de ușor găsești parcare. Naveta Rădăuți – Suceava este o adevărată provocare, chiar un test al răbdării pentru mine. Nu toate persoanele pe care le întâlnesc sunt bine dispuse sau înarmate cu răbdare. În fiecare zi trebuie să îți taie cineva calea, sau să dai peste un șofer nerăbdător care începe a claxona încă de când semaforul mai are o secundă pe culoarea roșie, ori ăntâlnești șoferii care nu semnalizează când schimbă banda… Dar toate acestea au început să intre în rutina mea zilnică. Pe drum, pornesc un audiobook, pentru că doar așa reușesc să parcurg cărțile pe care aș fi dorit să le citesc, este un mod de a folosi timpul eficient, știind că fiecare minut contează.
Cand soarele se ridica pe cer, eu deja sunt in trafic
Cursurile si seminariile încep la ora 8:00 și, în funcție de ce zi, am un program mai încărcat sau mai lejer. Ajunsă la facultate, intru in rolul de studentă, la început diferența de vârstă dintre mine și colegi mei mi s-a părut un obstacol, fiind între tineri de 18 ani mă simțeam puțin stânjenită, dar am descoperit că vârsta nu contează când ai un scop: să înveți și să te dezvolți.
Și cum nu sunt norocoasă să fiu pe o plajă în Dubai, programul meu nu se termină aici, după ce îmi iau ceva de mâncare, rapid mă urc în mașină și cu ochii la ceas ca nu cumva să întârzii, mă pornesc către salon, unde mă așteaptă clientele, în timp ce le fac manichiura povestesc cu drag cum mi-a fost ziua și ce am mai învățat. Replica pe care o primesc destul de des de la ele este: „ Nu știu cum reziști?!” , dar eu zâmbesc, știu că este greu dar îmi place și merită. Seara când ajung acasă trebuie să îmi pregătesc teme si proiecte pentru facultate, dar să verific și ce teme și-au făcut copiii.
De ce fac toate acestea? Pentru că sunt o persoană dornică de creștere și dezvoltare și, cum ce domeniul în care lucrez din punct de vedere al învățării este limitat, am decis să merg mai departe și să continui învățarea în alt plan, să-mi dezvolt noi abilități, să învăț să îmi promovez mai bine salonul și să înțeleg mai profund comunicarea cu clienții și, de ce nu, pentru că învățarea nu are vârstă. Facultatea nu este un moft, este un pas către viitor, o cale prin care ne putem lărgi orizonturile.
La serviciu…
Oboseala există, desigur, uneori serile sunt copleșitoare, iar diminețile vin prea devreme, dar fiecare zi îmi aduce o satisfacție, clienți mulțumiți, note bune la facultate, dorința de dezvoltare împlinită.
A fi studentă la 40 ani nu este ușor, dar pentru mine este dovada că, dacă îți dorești ceva cu adevărat, găsești mereu o cale, iar drumul este plin de lecții prețioase. ( Maria Onică, CRP II)
