Un desen animat strict interzis copiilor? Ce seriale tv urmărește o simplă studentă la Litere în timpul liber?

Uneori de la normalitate la demență este suficient un singur pas. Cum poate deveni un serial animat, care în aparență ar putea fi dedicat în exclusivitate copiilor, o monstruozitate care uneori înspăimântă și adulții? Ce subiecte atât de sensibile poate aborda un desen animat la urma urmei, încât să fie interzis în atât de multe ţări? Vă spun eu…după ce am văzut simbolul creștinității vânzând dvd-uri într-un episod din Family guy, iar în alt episod fiind protagonistul unui film de acțiune, sau și mai grav un episod ce conține  parodierea unui eveniment definitoriu în lumea creștinității.

Family guy este un serial animat american despre o familie ce locuiește într-o suburbie a orașului Quahog. A fost creat de Seth MacFarlane pentru FOX în 1999.

Serialul Familia mea dementă s-a evidențiat prin  folosirea umorului absurd de obicei sub forma unor flashback-uri și situații ipotetice care nu ar putea avea nici un fel de tangență cu realitatea. Serialul a fost oprit în 2000 și apoi din nou în 2002, dar vânzările DVD și numărul mare de vizionări ale reluărilor difuzate pe canalul Adult Swim au convins FOX să reia serialul în 2005.

Pentru a crea imagini haioase, se apelează în  mai multe episoade la momente recognoscibile pentru public și anume  parodii ale unor populare seriale de televiziune, filme și slogane. Deși, Familia mea dementă se orientează și cât de cât mențin o legătură logică între episoade, intrigi complicate sunt de multe ori lăsate la o parte și ideea pe care se centralizează totul  este formarea  umorului absurd, foarte absurd mai bine spus. Deși pot apărea momente tensionate și crize emoționale, serialul este cunoscut pentru folosirea scenelor în care intriga este întreruptă de un sketch cu lungime variată și ideea principală și acel fir logic nu doar că dispare, ci se creează senzația că nici n-ar fi existat vreodată.

Deși am spus tuturor de nenumărate ori că acest serial îmi face viața mai frumoasă și abia aștept să vină seara să-mi ung pe pâine o porție mare de umor negru și cinism, există momente când chiar și eu simt un fel de jenă și nu-mi permit să râd. Ca să înțelegeți, până și producătorii sunt jenați să includă unele scene, existând multe cadre care au fost excluse sau chiar șterse, din cauza abordării fine și stilate, probabil. Nu vreau să vă creați impresia că sunt un fel de psihopată uitându-mă la astfel de seriale, vreau să fiți siguri de asta. Dar dacă nu sunteți prea siguri, sunt gata să-mi sacrific din timp doar pentru a vă convinge.

Glume religioase, care conțin inclusiv divinități în formă animată din diverse religii, glume misogine, incest, rasism la puterea 20, mișto-uri pe baza persoanelor cu handicap și multe alte aspecte care te fac să-ți cadă unghiile și să-ți explodeze în cap tot ce înseamnă toleranță, bun simț și decență sunt doar câteva motive pentru care Family guy e difuzat doar pe un canal dedicat adulților și specific, pe un singur canal, însoțit de avertismentul ce indică interzicerea vizionării de către minori.

Să fim cinstiți, nu e unicul serial animat care conține aluzii sexuale, jocuri de cuvinte și glumițe răutăcioase, există zeci de astfel de abordări, identificându-se diverse aspecte anapoda chiar și în povești clasice.

Ce ține de personaje, fiecare are trăsături extrem de dubioase și hilare, cine s-ar aștepta să vadă un câine ce pare că a absolvit vreo două facultăți,  este scriitor și are iq-ul dublu decât stăpânul său, Peter Griffin. Brain, cățelul nostru diplomat și multilateral dezvoltat îi face ochi dulci stăpânei și este un afemeiat cu clasă, chiar dacă mereu ajunge să-și plângă de milă și să blesteme femeile, spunând că toate-s la fel, probabil ascultă Paraziții. Totuși, aleargă de nebun prin parc după pisici și cel mai important aspect, este bona cea mai de încredere a unui bebeluș, Stewie, nimic anormal până acum nu? Ce poate fi anormal la un bebeluș care construiește arme nucleare, mașina timpului și încearcă să-și omoare mama, toți membrii familiei văzându-l inofensiv, cu excepția câinelui care monitorizează ocazional planurile lui malefice. Stiwie este mai mult decât un personaj menit să înglobeze o tipologie, Stewie este un simbol, o sticluță cu venin înfășurată în scutece. Pe lângă un limbaj foarte și foarte elaborat, Stewie, care este și personajul meu preferat, se adresează mamei sale cu un vals de cuvinte porcoase și aluzii academice, iar capul său uriaș care seamănă izbitor de mult cu o minge de rugby, nu adăpostește ursuleți de plus și mașinuțe, ci planuri de cucerire a lumii, un mic geniu malefic care nu este în stare să adoarmă fără un pupic de noapte bună. Este un serial plin de paradoxuri, dar confuziile abia încep.

Lois, personajul principal feminin al serialului, este o casnică care oferă ocazional lecții de pian, observația mea personală este următoarea, până la sezonul 7 întreg serialul a fost mai cumințel, însă după, vine groaza reală, personajele parcă își primesc caractere dublu cinice, ceea ce este și cazul lui Lois. Din soția iubitoare și mama grijulie, sezonul 8 o transformă într-o mama cu caracter adolescentin aproape, care practic se hrănește din suferințele copiilor ei. Un alt aspect introdus este izul de adulter și aluziile spre o căsnicie nu tocmai stabilă, o căsnicie care ne îndreaptă cu pași alerți spre personajul principal și anume familistul convins care își înjosește copii de câte ori are ocazia, îşi urăște socrii şi are un grad de inteligență direct proporțional cu Groapa Marianelor, Peter Griffin, cel care ar fi crezut că Groapa Marianelor este un mormânt comun pentru multe femei care poartă numele de Mariana. Peter îşi iubeşte familia în timpul liber, pentru că în restul timpului este un mitocan şi un extremist, însuşi titlul serialului fiind o mare ironie, pentru că Peter, devine familist abia în momentul în care situaţia o ia razna. Până în sezonul 7 lucrează la o fabrică de jucării unde, spre mirarea tuturor, nu avansează niciodată. După ce compania falimentează, mai bine spus după ce Peter își omoară absolut întâmplător șeful, acesta hoinărește prin toate domeniile de activitate existente, dorind să-și îndeplinească visele. Deci, în câteva episoade acesta este un șomer camuflat, un fel de influencer, astfel are diverse meserii în domenii care nu au vreo legătură unul cu celălalt. Peter se trezește atacat de un cocoș înarmat destul de frecvent, aceste scene apar random și durează între un minut și o veșnicie. Ceva absolut normal pentru Griffins, scene lungi, care nu te duc nicăieri, care parcă te-ar convinge să dai un pic scroll și totuși nu o faci.

Chriss este băiatul mijlociu, nu are o reputație prea drăguță, dar cine ar avea purtând familia Griffin și avându-l ca tată pe Peter ? Pe  scurt, Chriss e un ratat care este batjocorit de tipii populari din liceu, iar fetele îl ocolesc cum eu ocoleam tema la mate. Dacă te uiți mai atent la acest personaj vei avea senzația că în interiorul lui este de fapt o luptă de boli care afectează motricitatea, vorbirea, gândire și funcționare normală în general, acesta pare că trăiește într-un trup prea mare pentru creierul pe care îl deține.

Meg este sora mai mare, genul acela de fată care vrea cu ardoare să fie băgată în seamă dar este la fel de ignorată ca și fratele ei. Deși deseori are crize, așa-zisele crize ale vârstei adolescentine,  ale ei par a fi mai agravate, dar trăind într-o astfel de familie, ar fi un adevărat miracol să fie sănătoasă și stabilă mintal. Să nu menționez despre anturajul lui Peter, adică un polițist cu handicap, un bărbat de culoare și un afemeiat, cuprinzând astfel câteva categorii de oameni care tot mai frecvent se află în centrul glumelor și creează stereotipuri. Personaje precum bătrânul pedofil cred că reprezintă un motiv în plus pentru care serialul este dedicat exclusiv adulților.

Consider că Family gay s-a remarcat pe plan internațional nu doar printr-un umor absurd, de neconceput, ci prin caracterul rebel și tupeul de a difuza ideile cele mai imorale și interzise chiar. Să începem prin faptul că ai nevoie de o doză uriașă de curaj să fii dispus să-ți semnezi sentința prin producerea unui serial ce înglobează cele mai sensibile subiecte ale lumii moderne și anume political correct-ul, rasismul, discriminarea, misoginismul și  impunerea unor ideologii și religii. Totuși, consider că mesajul transmis de acest serial delirant este unul foarte bun, pentru că evitarea de a atinge un subiect sau de a pronunța unele cuvinte pentru că nu este political corect  nu e altceva decât o altă formă de discriminare, iar raportarea la astfel de subiecte ca la ceva absolut organic, natural și firesc este și soluția de a le combate. Să nu se înțeleagă greșit, ceea ce vreau să transmit nu este un îndemn la glume misogine și rasiste, ci este un îndemn spre acceptare, iar izolarea unor concepții și tipologii de oameni nu înseamnă absolut deloc toleranță, ci dramatism și victimizare care nu duc absolut nicăieri. Și anume această supradoză de sinceritate și parodii aduse societății moderne ne pot convinge să efectuăm o analiză complexă a generației noastre atât de pline de superficialitate și însetate de scandal și drama.

Family guy este dedicat exclusiv adulților, să precizăm, dedicat strict adulților deschiși la minte, care nu reacționează agresiv când există posibilitatea de a-și recunoaște unele defecte prin intermediul serialului, oameni cruzi și cu un umor bolnav. Să fim sinceri, nu oricine își permite să râdă la imaginile create de Seth MacFarlane. Și eu m-am trezit deseori întrebându-mă dacă deja am un loc rezervat în iad dacă râd la astfel de glume dureros de cinice. Analizând seriale animate pentru a efectua o posibilă comparație am realizat faptul că acest serial este incomparabil și nu e nevoie de prea multe argumente pentru care acesta a fost interzis de atâtea ori și difuzat doar pe un singur canal. Treptat Family guy a devenit chiar un simbol al umorului negru și al nonconformismului, servind drept inspirație pentru numeroase meme-uri.

Și țin să vă mărturisesc faptul  că eu urăsc comediile, însă acest serial animat este prin cele foarte puține lucruri care mă amuză cu adevărat. (Sabrina Vacari, CRP, II)

 

            Sabrina Vacari

You may also like...

Sari la conținut