Sunetul cheii din noapte: Frica de singurătate

Frica de singurătate este un monstru nevăzut care ne urmărește atunci când ne aventurăm pe drumul independenței. E acel gol imens care apare atunci când îți faci bagajele și pleci departe de casă, acel sentiment copleșitor de pierdere atunci când ajungi singur într-un oraș necunoscut. Ezităm să fim sociabili, ne închidem în noi, iar gândurile negative se transformă într-o capcană din care pare imposibil să scapi.

Nici nu trebuie să pleci foarte departe pentru ca teama de singurătate să te apese. Poate apărea în orice situație nouă, necunoscută.

Pentru mine, momentul acesta a fost începutul facultății, acum un an.

Mi-am luat inima în dinți și am pornit spre o nouă etapă a vieții, chiar dacă nu plecam foarte departe de satul meu. Însă faptul că lăsam în urmă tot ce-mi era familiar mă speria îngrozitor. Începeam o „altă viață” care, deși aveam să descopăr că va fi frumoasă, mă îngrozea din cauza fricii de singurătate.

Primele săptămâni au fost dificile. Mă simțeam pierdută, izolată, ca și cum aș fi fost un simplu spectator în propria mea viață. Credeam că am greșit hotărând să fac totul pe cont propriu. Însă, pe măsură ce zilele treceau, am învățat să mă obișnuiesc cu noul meu stil de viață. Am descoperit că necunoscutul nu era un dușman, ci o oportunitate. Frica dispărea treptat, lăsând loc gândurilor pozitive despre viitor.

Viața de chiriaș vine cu poveștile ei amuzante și tensionate. De la stricatul lucrurilor din apartament până la peripețiile cu vecinii sau febra musculară de fiecare dată când urcam până la etajul patru.

Dar cel mai tulburător moment a fost într-o seară, după o zi obositoare de cursuri.

M-am pus în pat să dorm, dar mă tot foiam. Dintr-odată, am auzit cheia răsucindu-se în ușă, ca și cum cineva încerca să intre. Am rămas nemișcată iar inima îmi bătea foarte tare. Nu m-am ridicat din pat, prefăcându-mă că totul era doar în mintea mea. Îmi place să cred că cineva a greșit apartamentul sau că poate vreo prietenă încerca să-mi facă o farsă. Totuși, în acea noapte, n-am mai reușit să adorm deloc.

Ușa buclucașă

Privind în urmă, îmi vine să râd de mine. Frica de atunci pare ridicolă acum, dar în acel moment a fost cât se poate de reală. În timp, astfel de întâmplări m-au făcut mai puternică. Am învățat că frica de singurătate există doar în mintea noastră și că ne face să ne simțim vulnerabili doar dacă îi permitem asta.

Am descoperit că singurătatea nu trebuie evitată, ci înțeleasă și acceptată.

În loc să mă las copleșită de frică, am ales să o înfrunt. Să-mi dovedesc mie însămi că pot să construiesc o viață frumoasă, chiar și atunci când pașii mei par să meargă pe un drum necunoscut.

Până la urmă, frica de singurătate este doar o umbră în mintea noastră ce ne face să ne simțim vulnerabili. Atunci când înveți să o privești în ochi, descoperi că nu e atât de înspăimântătoare pe cât părea. Ai mai multă putere decât crezi, tu trebuie să fii mereu cu un pas înaintea ei.

În tot acest timp, în care m-am mutat și am luat viața în propriile mâini, am descoperit că, pentru mine, singurătatea nu e ceva negativ. O văd mai degrabă ca pe un timp petrecut cu mine însumi, în care îmi pot înțelege mai bine gândurile și emoțiile. Cred că e important să ai oameni dragi lângă tine, dar la fel de important e să înveți să fii bine și doar cu tine.

Singurătatea mă ajută să-mi clarific ce vreau, să-mi analizez comportamentul și să-mi dau seama ce pot îmbunătăți. E un moment de liniște care mă ajută să mă cunosc mai bine și să devin mai bun.

Desigur, uneori poate apărea tristețea sau nesiguranța, dar cred că și asta face parte din procesul de creștere. Până la urmă, singurătatea nu înseamnă doar gol sau izolare, ci și oportunitatea de a mă descoperi și de a mă dezvolta în ritmul meu. (Bianca Cătălina Chircu, CRP II)