Interpretarea vieții într-un peisaj
A nins. Am privit la stratul subțire de zăpadă care se așternu ca o plapumă peste bradul de lângă fereastră. Frumos peisaj, mi-a plăcut întotdeauna iarna, să ieși și să inhalezi un aer proaspăt, puțin rece. În casă desigur e cald, stau așezat în fotoliu scriind acest text. Nu știu ce-ar fi mai exact, poate o interpretare la cele văzute sau poate o meditație.
Oamenii relativ puțini mișună pe stradă apăsând molcom stratul subțire de zăpadă. Aș compara viața cu strada principală și trotuarele sale. O interpretare foarte simplă, dar pe atât de complexă din punct de vedere filosofic și conceptul metafizic al lucrurilor mărunte.
Trotuarul îl interpretez ca nașterea. Sufletul imaculat al pruncului care s-a născut și a rostit primele sunete înspăimântătoare și fragile în același timp. Un suflet în formare, încă neatins de lumea obscură și ce exprimă sentimente morbide. Un suflet în proces de metamorfozare ce se pregătește să intre în spatele cortinei. Lumea nu e decât o cortină, nu vezi nimic cât ești încă nepregătit și inițiat, până vine momentul să dai cortina într-o parte și să înțelegi cu adevărat sensul ascuns al existenței.
Strada Principală, unde zăpadă se topește, se amestecă cu noroiul și fumul de la mașini, căpătă o culoare întunecată și cenușie. Ea nu poate fi nimic decât viața în sine, drumul lung și plin de obstacole. După ce sufletul tău dobândește o formă, atunci e momentul maturizării, momentul să parcurgi acest drum, să urci și să cazi. Atunci din sufletul tău se vor înfrupta alții și vei rămâne cu dureri acute. Atunci vei înțelege că părinții sunt cei mai de încredere persoane, că e greu să faci față mulțimii care te sfâșie. Încerci să-ți coși rănile, dar rămân cicatrici. Încerci să te ridici și din nou ești izbit de alte valuri, mai mari și mai violente.
Când m-am trezit dimineața și am văzut zăpadă și părțile cele două descrise, nu am putut să asociez peisajul cu nimic altceva decât viața. Trotuarul un proces de începere, strada Principală viața și efectele sale iar bradul nu altceva decât eul, mereu alături, mereu verde. (Cristian Reznic, CRP I)
Foto generică – pixabay
Cristian Reznic
