Cele 8 arhetipuri de povești („Shapes of Stories” – Kurt Vonnegut)

Shapes of Stories” de Kurt Vonnegut este o explorare fascinantă și adesea plină de umor a structurii narative. Într-o prelegere pe care a susținut-o în 1971, Vonnegut a încercat să simplifice această povestire prin reprezentări grafice pentru cele opt modele comune regăsite în povești. Abordarea sa nu a fost doar una neconvențională, dar mai ales a scos în evidență modul în care poveștile pot fi analizate și înțelese prin prisma unor arhetipuri.

Ideea principală a lui Vonnegut a fost să clasifice poveștile, luând în considerare modul în care traseul protagonistului are de suferit, pe o pantă ascendentă sau descendentă de-a lungul narațiunii. El credea că fiecare poveste, în esența ei, poate fi rezumată la o formă de bază, care reprezintă călătoria emoțională a personajelor. Axa verticală reprezenta impactul emoțional dinspre rău spre bine, iar axa orizontală urmărea traseul poveștii. În acest sens, cele opt arhetipuri sunt:

  1. Man in hole („Un om în groapă”) surprinde personajul principal aflat într-o situație inițială bună, el ajungând să se confrunte cu o problemă ce îl duce în impas pentru o anumită perioadă de timp – „groapa”, urmând ca, în cele din urmă, să își îmbunătățească condiția.
  2. Boy meets girl („Un băiat întâlnește o fată”) prezintă scenariul întâlnit destul de frecvent în filmele romantice, unde eroul duce o viață obișnuită până la întâlnirea celei care devine „the one” – „aleasa”. După îndrăgostire, vine și faza conflictului, urmată de despărțire și conștientizarea pierderii, pentru ca în final să se aplice formula de basm „și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți”.
  3. From bad to worse („Din rău în mai rău”) scoate în evidență traseul dominat de ghinion al protagonistului, care începe într-o situație proastă, iar lucrurile continuă să se deterioreze. În aceste povești nu există un „happy end”, ci o traiectorie mereu descendentă.
  4. Which way is up? („Cum să ajungi sus?”) reprezintă tipologia eroului de basm care se confruntă constant cu provocări, cu suișuri și coborâșuri, cu toate acestea, poveștile din acest model surprind cel mai fidel realitatea omului obișnuit, pus zilnic în fața unor alegeri care pot avea consecințe neașteptate.
  5. Cinderella story („povestea Cenușăresei”) urmărește protagonistul care pornește din cel mai de jos punct, pentru ca mai apoi să treacă peste o serie de ostacole ce îi schimbă traseul în mod pozitiv, toate urmate de o cădere majoră, pentru a ajunge la un final fericit.
  6. Creation story („Povestea creației”) se remarcă prin evoluția constantă, pornind cu „La început era Cuvântul”, sau haosul care a declanșat scânteia. Oricare dintre aceste viziuni presupune „un drum cu trepte”, și, implicit, o pantă mereu ascendentă.
  7. Old Testament („Vechiul Testament”) se aseamănă cu tiparul prezentat la numărul patru, cu perioade de creștere sau decădere, însă, cu un final considerat negativ. După cum sugerează și numele, acest model este inspirat din istoria poporului evreu, mereu pus la încercare, și care încă așteaptă un salvator.
  8. New Testament („Noul Testament”) pune eroul într-o lumină pozitivă încă de la începutul poveștii, însă nu fără o serie de piedici menite să îl propulseze spre o condiție mai bună. Cu toate acestea, căderea – moartea, este inevitabilă pentru a reveni la viață într-o postură superioară.

Pentru a ilustra în mod sugestiv aceste tipare de scriere am ales să redactez o poveste, pornind de la o îmbinare a modelelor prezentate anterior (cu excepția celor de inspirație biblică). Deși poate fi încadrată cu ușurință în categoria telenovelelor, cu un scenariu ce face uz peste măsură de clișee, povestea mea respectă fidel arhetipurile sugerate de Vonnegut:

O tânără săracă, inteligentă și frumoasă, dintr-un sat din apropierea unei metropole lucrează ca bonă/menajeră la o familie înstărită. Între timp, ea studiază cu bursă la o universitate de prestigiu, pentru a deveni educatoare (cinderella). Un tânăr bogat, lipsit de respect și arogant, trăiește pe banii părinților, petrecând în fiecare seară alături de prietenii săi. După ce tatăl său moare în mod neașteptat în urma unui accident, el este nevoit să ia în frâie afacerea familiei (man in hole). Odată cu afacerea, el moștenește și datoriile tatălui său, fiind nevoit să își vândă toate bunurile de lux pe care le prețuia. În plus, mama lui l-a părăsit pe el și pe sora lui mai mică pentru a se recăsători cu un milionar (from bad to worse). El ajunge să locuiască cu sora lui la o mătușă îndepărtată, unde o cunoaște pe tânăra săracă. Cei doi se îndrăgostesc, dar află la scurt timp că diferențele dintre ei sunt prea mari pentru a putea fi împreună. Totuși, cu ajutorul surorii sale, tânărul își dă seama cât de importantă este persoana iubită pentru el și ajunge să își schimbe atitudinea pentru a fi destul de bun pentru ea (boy meets girl). Fiind puși în fața provocărilor de zi cu zi în calitate de soț și soție, cei doi își dau seama cât de dificil este să îl accepți pe celălalt așa cum este, dar și cum stilurile lor de viață atât de diferite până atunci îi împiedică să ducă o viață obișnuită. Tânărul încă se confruntă cu dependențe, survenite în urma stilului său de viață anterior, în timp ce tânăra se străduiește să își împartă timpul între familie, studii și loc de muncă (which way is up).

Povestea de mai sus poate fi inspirată din realitate, dar, în primul rând, reprezintă o îmbinare a poveștilor abordate frecvent în serialele de dramă romantice, cu excepția finalului care este, de cele mai multe ori, căsătoria protagoniștilor. În povestea mea (foarte puțin originală), o fărâmă de realitate își face loc la final, tocmai pentru a diminua tumultul provocat de dramele existențiale majore cu care se confruntă personajele în astfel de povești.

În cele din urmă, Kurt Vonnegut a făcut orice poveste accesibilă și de ce nu – mai ușor de înțeles, prin tiparele pe care le-a oferit. Totuși, fiecare poveste își are firul ei, ce se abate de la norme, fiind, în mod inevitabil, originală, prin nota personală a autorului.

Surse:

Nathan Baugh în World Builders. (28 august 2023). The 8 Shapes of Stories. Kurt Vonnegut’s failed thesis is a masterpiece in understanding story. https://www.worldbuilders.ai/p/vonnegut-8-shapes-of-stories

Stephen Johnson în Big Think. (20 mai 2021). Kurt Vonnegut on the 8 “shapes” of stories. https://bigthink.com/high-culture/vonnegut-shapes/  

 

(Andreea Luța, Master CMIC, II) 

 

Imaginile generice – Pixabay

 

    Andreea Luța

You may also like...

Sari la conținut