Capitolul “Viața de student”

Anii de studenție… Îl auzeam de mică pe bunelu, care începea să povestească cele mai frumoase și emoționante întâmplări din tinerețe începând cu cuvintele “Când eram student…”.

Nu știu ce reprezintă pentru alții studenția, dar pentru mine era o lume fascinantă. Mereu visam la perioada când voi fi studentă, mai ales în clasa a XII-a, când știam că încă un pic și voi avea ocazia să mă avânt în lumea studenției.

În vara anului 2021, după examenul de Bacalaureat, a început căutarea pentru a lua o decizie foarte importantă – universitatea în care urma să studiez. Fiind din Republica Moldova, am avut varianta de a rămâne în țară sau de a pleca în România.

Sigur, în interiorul meu, visam să plec în România. Mereu, gândindu-mă la viața de student, îmi imaginam campusul din filmele americane, unde studenții  își fac temele, discută, se așază pe o păturică și citesc o carte. Iar undeva, niște băieți joacă volei pe terenul de sport și sigur că cel mai fain jucător era îndrăgostit de mine… Da, ați înțeles deja că sunt o persoană foarte visătoare. Și asta îmi place, pentru că datorită acestui fapt studiez acum la o universitate din România, și nu din Moldova. Practic, am omis toate barierele reale și am plecat, urmându-mi visul, într-o altă țară. Mintea îmi spunea să rămân să studiez în Moldova, însă eu mi-am ascultat inima și sunt acum aici, la Universitatea “Ștefan cel Mare” (USV) din Suceava. Asta a fost una din cele mai bune decizii din viața mea. Și da, pot afirma cu siguranță că uneori e mai bine să-ți asculți sufletul, căci creierul gândește, iar sufletul simte cum e mai bine.

Sunt o persoană foarte strâns legată de familie, mai ales de mama. Gândul că plec toamna la învățătură și urmează să revin abia în vacanța de iarnă îmi strecura fiori.  Dar uite că acum sunt acea studentă care nu vrea să se întoarcă acasă, iar pe timp de vacanță abia așteaptă să revină înapoi. Știam mereu că vreau să plec și că voi putea, chiar dacă alte persoane aveau dubii.   În viață e foarte important să treci peste frică pentru a putea ajunge unde visezi.  Măcar merită să încerci și atunci vei putea progresa, vei fi mai sigur de tine, mai liber, mai plin de energie. Mulți dintre noi au dorința ascunsă în interior de a face multe schimbări și lucruri interesante, dar nu riscă, le este frică. Dar să știi că dacă ai dorința, asta deja înseamnă că ai puterea să o faci.

Dacă citești acest text și ești din România, poate că ți-ar părea ciudat că numesc România “țara visurilor”, dar pentru mine era un pas mare și plin de așteptări, căci am plecat într-o altă țară, în Europa, într-un oraș necunoscut. Era ceva de genul “WOW” când mă gândeam la asta.

Aproape fiecare vară, pe timpul când eram elevă, plecam în tabără în Moldova, și aceste zile erau unele din cele mai frumoase din întreaga vacanță, erau de neuitat – seri petrecute cu prietenii, cunoștințe noi, emoții, dragoste, zâmbete, lacrimi… Ah, era foarte frumos. Și atât  de tare mă entuziasma faptul că viața de student va fi practic “o tabără de lungă durată”.

Deci, pentru mine, studenția nu reprezintă doar cursurile și învățarea profesiei, ci o lume întreagă: viața de cămin, oameni noi, călătorii, petreceri, momente unice.

Un lucru ce îmi producea în același timp plăcere dar și fiori, era faptul că urma să fiu liberă, responsabilă, să duc o viață de om matur. Urma să pot face tot ce doresc. Nu-mi era frică de libertate, căci știu că sunt o persoană responsabilă, care nu va face ceva negândit sau în exces. Aveam nevoie de această libertate, care m-a deschis din noi puncte de vedere.

Deci, să trecem la povestirea propriu zisă despre cum a fost de la început până acum.

Am depus documentele la mai multe universități din România (Iași, București, Suceava). După apariția rezultatelor decizia a fost evidentă – urma să plec la Suceava. Sinceră să fiu, până atunci nici nu știam de existența acestui oraș. Voiam să plec în Iași, însă acum sunt foarte mulțumită că totuși am ales Universitatea din Suceava.

Cum mi-am ales specializarea? Chiar dacă știam exact că vreau să studiez ceva din domeniul umanistic, aveam mai multe variante: jurnalism, resurse umane, psihologie. Nu mă puteam decide, îmi plăceau toate. Dar, odată, navigând pe site-ul facultății, mi-a atras atenția specializarea “Comunicare și relații publice”. Mama a găsit fișa disciplinei, și eram atât de uimită că în CRP era adunat tot ce-mi doream, și jurnalism, și resurse umane, și psihologie. Aici puteam să învăț câte puțin din toate. Astfel, urmând această specializare, m-am gândit că îmi va fi mai ușor să decid exact ce doresc să fac și respectiv să urmez masteratul într-un anumit domeniu. Sunt o persoană foarte empatică și e interesant faptul că atunci când am citit denumirea specializării “Comunicare și  relații publice”, am simțit că asta e, i-am spus mamei “Vreau aici” , chiar dacă încă nici nu știam ce exact presupune.

Și a venit ziua plecării la Universitate – eu, mama, și încă două bagaje mai mari și mai grele decât mine. Aveam foarte mari emoții, căci înțelegeam că ceea la ce visam mulți ani urmează să se întâmple chiar acum, în câteva ore. Autobuzul Chișinău – Suceava, încărcat cu mulți studenți de la USV, a pornit. Eram fericită că nu eu eram unica însoțită de mama în prima zi. În drum, s-a dovedit că fata și băiatul ce stăteau pe scaunul din fața mea erau anul II la aceeași specializare pe care am ales-o. Băiatul s-a întors și mi-a spus “Anul I e cel mai fain, a să-ți placă”. Această frază mi-a rămas în minte și m-a entuziasmat și mai mult. Ajunși la Suceava, m-am cazat în căminul C5, care am aflat că nu este mixt cum era scris pe site, ci era unul de fete. „Ah!” m-am gândit eu, „deci visul meu că mergând pe hol în haine de casă mă va zări un băiat frumos care se va îndrăgosti de mine se anulează?”. Poate pare amuzant, dar chiar m-a întristat acest lucru. Adică cum, cămin de fete ? Se anulează veselia? Se anulează tabăra de lungă durată? Dar nu a durat mult tristețea mea, deoarece curând am realizat că nu va lipsi nimic și e probabil cel mai fain cămin în care puteam să nimeresc. (revin cu detalii mai târziu)

Mama a plecat acasă în aceiași zi a început viața mea de adult responsabil. Mi-a plăcut mult camera de cămin, era de două persoane și cu baie în cameră , căminul era fost hotel, deci erau condiții bune. Nu vreau să mint, în prima zi chiar am plâns, căci mă simțeam singuratică, și mi-a părut că nu prea mă înțeleg cu fata din cameră, dar mai exact cu prietena ei cea mai bună, care mereu o însoțea.  Și atunci, am hotărât să fac cunoștință cu toate fetele de pe etaj, ceea ce s-a dovedit a fi o foarte bună decizie. Am început să bat la toate ușile. Era un cămin mic, cu 10 fete pe etaj. Și cât de frapant e faptul că am început să împrietenim toate între noi, formând o familie mică din căminul C5, etajul 2. În scurt timp, fata din camera mea a plecat, și eu am rămas cu prietenele cu care mă înțelegeam foarte bine.

Și a venit ziua de 1 octombrie – prima zi de student, urmată seara de concertul lui Carla’s Dreams. M-am trezit mai dimineață, pentru a mă aranja și a avea timp să găsesc sala potrivită într-o universitate necunoscută. Sincer, prima lună campusul universității îmi părea un adevărat labirint, mai ales că stau cam rău cu orientarea în spațiu. Acum îmi pare atât de comic că nu găseam cantina sau vreo sală din corpul A, pe care acum le cunosc practic pe de rost. Deci, să nu ne abatem de la subiect. Prima zi nu am avut cursuri, doar întâlnire cu îndrumătorul și o mică excursie. Mi-a plăcut atât de mult universitatea, era exact cum îmi imaginam, destul de spațioasă, cu geamuri mari, și aula cu multe scaune așezate pe niveluri. Nu-mi venea să cred că sunt aici și totul se întâmplă cu mine.

Concertul de seară nu a trecut fără peripeții. Era pe atunci regimul cu măști obligatorii, teste sau vaccin, acum îmi amintesc cu groază despre asta. Eu nu am avut vaccin ci un test care mi-a permis să trec vama. Și uite că testul a expirat în câteva ore și la fel ca mai multor studenți urma să nu mi să permită să stau la concert. Dar după fraza “sunt din Moldova, mi-a expirat testul căci m-am cazat câteva zile în urmă” un paznic mai bun mi-a permis să trec. Concertul, primul la care am asistat în viața mea, a fost unul de neuitat. Am fost fericită că am venit în această Universitate, căci ea era unica care a organizat pentru studenți concert cu o celebritate, precum Carla’s Dreams. “Înseamnă că are buget și posibilități” – m-am gândit eu.

După concert am plecat în cămin. Și în coridorul căminului de fete s-au auzit voci de băieți, care au intrat într-o cameră. Camera a fost identificată rapid și mintea mea a început să întocmească un plan “Ce trebuie să facă Victoria ca ea și cu colegele de cameră să ajungă la această petrecere”. În scurt timp, am bătut la ușă pentru a cere un încărcător  și  sigur fetele ne-au invitat în camera, căci eram deja cunoscute. Ura!, planul a avut succes. Atunci nu îmi închipuiam că băiatul lângă care stăteam urma să fie dragostea anului I, dar am înțeles că un cămin de fete nu e un cămin fără băieți.  Aici, pe parcursul anului se dădeau cele mai mari petreceri, căci căminul C5 nu avea portar și practic eram libere de a face ce dorim.

Astfel, zi de zi, am început să acumulez unele dintre cele mai frumoase amintiri, alături de oamenii necunoscuți, care în scurt timp mi-au devenit foarte dragi.

Mi-a plăcut mult faptul că aici, la universitate, în Suceava, am cunoscut oameni diferiți, neobișnuiți, care nu ascund aceasta. Probabil și în Moldova există oameni deosebiți, dar deseori le este frică să se afirme, căci societatea preferă oamenii “normali”. Dar ce este norma? Un standard de om tipic? Nu este mai interesant să fii neobișnuit?

Desigur, povestind despre  viața de student, nu pot omite partea cu sesiunea. Era iarna, a trecut vacanța mult așteptată și… urmează sesiunea. Când am văzut cursurile pe care urma să le învăț, am avut emoții, am sunat-o pe mama și i-am zis “mama, să nu te deranjezi dacă voi primi nota 5, să știi că la universitate principal e să treci”. Dar uite că după sesiune m-am găsit fiind prima în lista cu studenții care primesc bursă de merit. Am fost foarte fericită. Da, nu neg că uneori am avut și un pic de panică înainte de examen, dar e ceva normal și firesc. Facultatea diferă de școală. Aici înveți ceea ce ai ales tu, ceea ce-ți place. Probabil datorită acestui fapt am reușit, pentru că învățam din plăcere, îmi plăcea ceea ce studiez. Deci, e foarte important să-ți alegi domeniul care te atrage, căci atunci ai șansa de “a afla”  și „a cunoaște” ci nu “a toci”.

 

Apoi, a urmat a doua sesiune, și iată că am terminat  anul I la Facultate. A trecut atât de repede, dar totodată a fost atât de bogat în evenimente și emoții!

Probabil, vara, după anul I, era cea mai “neașteptată” vară din viața mea. De obicei, ești cel mai fericit când se începe vacanța, dar nu vara aceasta. În fiecare zi eram cu gândul la Suceava, la universitate, la prieteni, la cămin. Îmi era foarte dor și abia așteptam să revin.

Și iată că a venit multașteptata zi când urma să mă reîntorc și să încep al II an de studenție. Iarăși autobuzul Chișinău – Suceava, iarăși eu cu 2 valize mai mari și mai grele decât mine, doar că data aceasta nu eram însoțită de mama. M-am îmbrățișat cu mama, fratele, buneii și autobuzul a plecat.  Pe drum, o fetiță s-a apropiat de mine, m-a întrebat în ce an de facultate sunt și m-a rugat să-i povestesc despre experiența mea, despre cum e să fii student. Atunci, eu am rostit cuvintele, care mi s-au spus mie în primul an “Anul I e cel mai fain, a să-ți placă”.  A fost chiar un moment sensibil când mi-am dat seama că timpul trece atât de repede. Uite că un an în urmă eu am auzit aceste cuvinte, iar acum eu le rostesc altor studenți.

M-am reîntors în același oraș, dar care s-a dovedit a fi schimbat total pentru mine. Eu așteptam să continui din punctul în care am plecat, dar uite că fostul meu căminul, C5, cu atâtea amintiri, deja nu mai era al meu, ci urma să creeze alte amintiri, altor studenți.  Familia din C5, etajul 2, s-a împrăștiat prin diferite cămine și apartamente închiriate. Iubirea anului I urma să fie terminată. Mă așteptam la altceva. Toată vara trăiam cu amintirile anului I, e firesc că totul s-a schimbat, dar asta m-a lovit și primele 2-3 săptămâni erau foarte dificile. „Unde e viața mea de student, la care atât de tare așteptam să mă reîntorc?” Aveam o stranie senzație, că acasă deja nu e locul meu, asta am înțeles-o vară, dar parcă nici aici nu era, cum credeam înainte. Eram debusolată. Dar nu a durat mult. În scurt timp mi-am făcut alți cunoscuți, alți prieteni, acum altă odaie o numesc “a mea”. Da, nu e așa ca în anul I. Atunci au fost mai multe emoții, pentru că totul era nou, neașteptat. Dar, nu pot spune că anul II nu e interesant, doar că e altul. Nu mai facem petreceri atât de des, unii dintre noi nu mai suntem atât de entuziasmați și deschiși pentru peripeții.

Însă, anul II la fel mi-a oferit multe amintiri frumoase, de exemplu un grup de prieteni, a căror prietenie o pot numi “matură” și îmi place foarte mult asta. Dacă anul I eram mai mult pe partea de distracție și petreceri, anul II m-a deschis ca personalitate. Am început să percep anii de facultate mai mult din altă perspectivă. Din perspectiva călătoriilor, cunoașterii de sine, savurarea a tot ce mă înconjoară. Știi, când vii pentru prima data într-un loc nou, parcă nu ai reușit să savurezi totul cu adevărat, deoarece ai multe emoții și totul este nou. Însă când vii a doua, a treia oară în același loc, deja ești mai calm, observi lucrurile care le-ai omis, poți savura cu adevărat tot ceea ce te înconjoară. Păi, ceva de genul a fost și cu facultatea.

Pot spune, că anul II  trece și mai repede ca anul I. Acest fapt mă sperie, căci sunt atât de puternic îndrăgostită de “viața de student”, că aș dori să opresc timpul sau să-l lungesc. Dar, totodată, înțeleg că urmează alte perioade, nu mai puțin frumoase și interesante. Și atunci când ești anul II, înțelegi că trebuie să-ți trăiești studenția la maxim, să nu ratezi evenimentele, concertele, și tot ceea ce-ți oferă această perioadă, căci timpul trece… Cât e de bine că amintirile totuși rămân.

Să nu-ți fie frică să încerci ceva nou, ceva necunoscut, căci doar așa poți ajunge acolo unde visezi, doar așa am ajuns aici. Ascultă-ți inima și mergi înainte. Lumina mereu te însoțește acolo unde sufletul dorește să ajungă.

Știam că viața de student e foarte frumoasă, dar acum îl înțeleg și mai bine pe bunelul meu, când aud că vorbește cu atâta dragoste și căldură despre “anii de studenție”. (Victoria Zolotoi , CRP II)

 

   Victoria Zolotoi