Studenții USV aduc magia pe scenă: Spectacolul educativ „Zânele nu bat la ușă”

Casa de Cultură a Studenților din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava invită publicul, mâine, 1 aprilie, la spectacolul de teatru „Zânele nu bat la ușă”. Reprezentația va avea loc pe scena Auditoriumului „Joseph Schmidt”, în două serii, de la orele 16:30 și 18:00.

Piesa de teatru reprezintă o adaptare și o rescriere scenică a textului omonim semnat de scriitoarea Silvia Kerim. Spectacolul se adresează publicului de toate vârstele, dar este dedicat în mod special preșcolarilor și școlarilor mici, datorită mesajului educativ și prezenței îndrăgitelor personaje din poveștile copilăriei. Prin umor, poezie, muzică și o atmosferă onirică, piesa aduce în prim-plan povestea unei fetițe căreia nu îi place să facă și să mențină ordinea în camera sa. Dincolo de hazul situațiilor, spectacolul propune reflecții profunde asupra miracolelor care ne pot trece pragul fără „a bate la ușă”.

 

Proiectul artistic este rezultatul muncii studenților de la programul de studiu Pedagogia învățământului primar și preșcolar (PIPP), din cadrul Facultății de Psihologie și Științe ale Educației. Adaptarea textului a fost realizată de studenții anului III, promoția 2024, sub atenta coordonare a cadrelor didactice lector univ. dr. Otilia Năstuța și lector univ. dr. Oana-Ruxandra Hrișcă. Punerea în scenă de anul acesta este realizată cu mult entuziasm de studenții anului III, PIPP, promoția 2026.

            Prețul unui bilet este de 25 de lei pentru publicul general și 15 lei pentru elevi, studenți și pensionari.​

Biletele pot fi achiziționate prin următoarele modalități:

  • Fizic, de la sediul Casei de Cultură a Studenților (str. Zorilor, lângă Auto Albina), de luni până vineri.
  • Fizic, la intrarea în sala de spectacol, înaintea începerii reprezentațiilor (în limita locurilor disponibile).
  • Online, prin intermediul platformei iabilet.ro.​

Serviciul de Relații Publice, Comunicare și Imagine
Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava

You may also like...

Sari la conținut