Ajutor. Slăbiciune sau dovadă de personalitate puternică?
Mulți dintre noi, au trecut prin situații, stări, momente, care ne făceau să ne simțim că picăm într-o eternitate, plină de durere, frică și deznădejde.
De foarte multe ori, ne dorim să cerem ajutor, să apelăm la cineva: familie, rude, prieteni, sau doar o simplă persoană cunoscută cărei simțim că îi putem expune gândurile, trăirile și emoțiile, însă ceva în lăuntrul nostru ne oprește s-o facem…
Oare de ce ? De frică să nu fim înțeleși? Sau pentru că a cere ajutor ne facem să ne simțim slabi? Sau din teama de a nu fi criticați?
Trăim într-o lume, în care, când se ajunge să vorbim despre valorile, gândurile și temerile noastre, suntem considerați slabi de fire, sau ni se reproșează că dramatizăm, fiindcă sunt mult mai multe și mai grave probleme pe aceasta lume, decât trăirile noastre, care ne lasă fără motivația si ne aduc dulci coșmaruri în somn.
De ce în secolul XXI, când vorbim la superlativ despre evoluție, este un tabu să vorbești despre sentimentele tale, despre ceea ce te macină; de ce societatea ne impune să ne controlam emoțiile și să nu le expunem public?
De ce e greșit ca eu să fiu “eu”, noi să fim “noi” ?
De ce ni se impun limite?
Poate că din considerentul că dacă îți arați personalitatea în adevărata ei splendoare, care este empatică, sentimentală, un pic mai emotivă, înseamnă că ești pierdut? Că ești slab de fire si că toți te vor considera o persoană care dramatizează, și doar cerșește atenție?
Dar cine sunt acești “ toți “ ?
Sau mai știți, când spui cuiva: „nu mă pot descurca cu gândurile mele singur, mă gândesc să mă adresez unui specialist, de exemplu un psiholog”, și în loc să primești un sprijin sau o încurajare, auzi insulte și vezi cum râd de tine, și ți se spune „n-ai ce face cu banii? Ăștia sunt niște escroci, au citit câteva cărți de Freud în viața lor și se consideră specialiști în oameni și în gândirea oamenilor”. Și ar fi ceva dacă astfel de persoane ar cunoaște cine este Sigmund Freud, și de puterea unui specialist din domeniul psihologiei, psihanalizei, etc.
Și nu îi putem învinui nici noi, pentru o astfel de gândire, sau pentru faptul că nu cred în specialiștii din acest domeniu.
Educația și credința proprie sunt ceea ce ne ghidează, de fapt, spre prosperitate și evoluție, atât personal cât și în societate.
Bine, cu toții cunoaștem că schimbarea vine de la noi, mereu asta ni se spune, în familie, la școală, în facultate, pe toate paginile cu texte motivaționale, etc., dar oare cu toți conștientizăm acest fapt?
Cum ar fi societatea, lumea în care trăim și ne dezvoltăm, dacă cu toți am depune un mic efort să ne ascultam, să empatizăm și să ne putem oferi un sprijin reciproc pentru a forma o lume mai bună? Cu oameni mai buni, care în momentele în care simți căderea în gol, să o poată spune cu voce tare, fără teama de a fi criticat sau luat în derâdere… consider că ar fi o lume minunată, ca din basm, în care cu toți vom putea fi “noi”, un întreg.
Și totuși, a cere ajutor, este o slăbiciune sau o dovadă de putere? (Vlada Stroici, CRP II)
Foto generică: pixabay
Vlada Stroici
